Ai simțit vreodată atâta ură de îți venea parcă să vomiți cu acid peste lumea inconjuratoare? Ca și cum ar clocoti acest noroi negru in tot 'tinele' tău, care te înnebunește și de multe ori îți dorești cu ardoare să iasă, dar nu are de fapt nici măcar speranța unei portițe prin care să țâșneasca, sau macar sa picure? Că ai împroșca lumea din jur cu această substanță activă, să îi desfigureze pe toți precum acidul? Că pe lumea aceasta, în societate, în natura umană, totul este exact opusul a cum ai vrea să fie, că nu se va ridica niciodată la nivelul așteptărilor tale?......
Dacă ești o ființă absolutistă, și ai pretenția de a avea ori totul, ori nimic, te macină această problemă pe tot parcursul existenței tale jalnice. Cred cu tărie și urmez cu sfințenie motto-ul ”be the change you want to see around you”, însă asta nu se întâmplă cam...niciodată, iar asta mă face să simt toate cele sus-menționate, plus inutilitate. Asta mă face să fiu și subiectivă - văd o prăpastie imensa între trying to be that change >< not seeing it around me. Eu m-am lepădat de unele aspecte ale conformismului existenței primitive, de cele mai multe ori aud ”nu se poate/ e imposibil/ etc”. Dacă știu că eu am reușit, atunci....Se poate, e posibil. Dar în mod radical, nu doar de fațadă... Atunci evident că mă văd pe mine (și pe cei ca mine) cu un pas în fața acestora, deoarece doar comparându-i cu moi pot demonstra că ”imposibilul” e posibil. Orice e posibil, trebuie doar să se vrea. Poți schimba de fapt multe trăsături clișeice pentru a ieși din rândul "majorității".
Însă probabil e mai ușor să stai în colțișorul tău și să fii un morman de materie gri.
