Thursday, December 3, 2015

Tossing and turning in this puddle of blackened blood, I cannot find my peace. The certainty that I never will is crushing my bones and spits in my face. I lay helpless, left to mourn blood bonds and friendships.....to mourn everything that ever made me feel like I will never be alone again. These are the tools "fate" used to deceive me and, in my experience, it will keep it up until repulsion suffocates every trace of joy I had left.

Thursday, November 12, 2015

Death, daily

Niciodata nu am simtit nevoia sa ii spun cuiva acest lucru, nici acum nu simt nevoia, insa am chef.
Cel putin o data la trei zile, mergand pe strada, sau in orice loc public, imi imaginez cum ar fi ca toti strainii care ma inconjoara, sa se sinucida in urmatoarea secunda, prin metoda cea mai la indemana.
Imi imaginez cum femeia cu gatul lung, cearcane si burta umflata care arata ramasitele unei sarcini, sa isi inchida ochii si sa paseasca linistita pe asfalt, in fata masinii care vine cu viteza, soferul nebanuind in momentul precedent cum i se va schimba ziua. Imi imaginez cum sar oamenii in grupuri de cinci, cand ajunge metroul care va aluneca mai departe, uns de zeama cadavrelor proaspete. Imi imaginez persoanele care stau in balcoane, cum isi pun un picior si apoi pe celalalt, peste bariera dintre ei si cazatura brutala care urmeaza le puna capat suferintei. Imi imaginez femei, barbati, cu posete, serviete, cum au in acestea pregatita o viitoare supradoza si se grabesc asa de tare pe strada si la metrou pentru a pune in aplicare ultimul plan din existenta lor. Ma uit prin vitrinele bancilor si imi imaginez cum isi baga functionarii pixurile in venele lor nerabdatoare si se uita zambind si bucurosi unii la ceilalti, in timp ce se scurge viata din ei. Imi imaginez o mama cu bebelusul in brate cum trece peste un pod, cum pupa copilul pe frunte, il indeasa in bratele unui trecator si sare de pe pod, in valurile agresive, inghetate, care ii vor zdrobi trupul si il vor izbi de pietre...pana la nimicire. Ma uit la case in care imi imaginez ca cineva a pornit gazul si acum doarme, iar in camera de alaturi, altul atarna cu streangul in jurul gatului albastrui.
Cotidianul cadavrelor...

Wednesday, November 11, 2015

Memory

Memories.
That is what we are left with. The only way to immortalize those beautiful moments that we wish would never end, is through memory. The only way we immortalize horrible moments, against our own will, is also by saving a memory - represented by the word trauma. Every bad memory that we have not because we want to, but because it left us with a scratch mark on the soul or it took a big bite out of it, is called a trauma. Just like there's no stopping time when we wish we could, there is no turning it back either.
Traumas shape, build and sculpt our demons, painting them a shade darker each time. And these demons will consume you, you will have to fight, sweat, to supply enough life for both - it and you. It will gradually be more and more prominent in the moments when you feel angry, disappointed, threatened. It will darken your reactions to all the pinches and punches life throws at you, and evil branches out from within. This will eventually result in taking over your actions too, you will be so full of venom that you will want to spew it all over the place, all around you. You will hate and attack with no apparent reason. Thus, your reactions to traumas gathered up will become actions of the demon taking control.
Every moment will stick to you forever...like a blessing or a curse.

Thursday, September 24, 2015

Virtual parade

Aproape toti folosim internetul in mod total gresit, in dezavantajul nostru, facandu-ne singuri un rau ireversibil. Spun "ireversibil" in primul rand pentru ca...timp. Pentru ca il pierdem in loc sa il investim si nu se va mai intoarce veci pururi.
Facebook e in mod clar primul pe podiumul factorilor de irosire a vietii, a devenit un lucru care pare aproape indispensabil: ne trezim si ne culcam cu gandul de a ne verifica notificarile, si, mai rau, nu te opresti aici: trebuie sa te pui la curent cu viata virtuala a fiecaruia, pierzand notiunea timpului pe feed. Aici fac parada toti artistii neintelesi..nici eu nu inteleg, unde e arta? Desenezi sau ceva, sau ti-ai facut artist page pentru poze cu tine, pentru ca simti ca nu ai cucerit destul teren cu banalul profil al muritorului de rand? Cu sau fara pagina de artist, fac parada toate fiintele care dau p-afara de atata ego - asta, din perspectiva lor proprie,bineinteles. Asa ca,au nevoie de validarea altora si defileaza cu "selfie"-uri pe banda rulanta, iar aceasta parada aduce cu sine tot pupincurismul si superficialitatea. Daca vine butonul de "dislike",urmeaza si opusul,  aroganta si hipstareala. Iubiti Facebookul pentru ca va ofera ocazia sa va dati importanta si va da iluzia ca si altii va dau importanta. Apoi, daca tot sunteti aici, ati prins obiceiul gestului robotic de a da click pe fiecare clipulet tampit si fiecare articol care iti iese in cale, si te incarci cu informatii inutile si irelevante tie. Asa cum spunea si prietenul meu, acestea "iau din lumina ta si o reflecta asupra altora", adica asupra autorilor acelor gunoaie pe care le consumam cu polonicul. E ca orice junkfood, exista, atrage, dar nu are valoare nutritiva. Dar decizia de a consuma sau nu aceste nimicuri destructive ii apartine fiecaruia.
Daca ar fi sa aduni minutele din zi petrecute in acest fel, iti dai seama cat timp ai avea sa faci ceva pentru dezvoltarea personala. Recreere? Cum ar fi sa incerci sa te recreezi cu o carte in mana, la o plimbare cu iubitul, cu miscare, cu o conversatie incitanta, o bere cu oameni dragi, sa iesi si sa te inconjori cu exemple negative si pozitive care sa iti dea de Gandit, sa analizezi ce se intampla in jurul tau in viata REALA? Cu ceva care sa iti hraneasca relatia, sa iti inbunatateasca fizicul, intelectul, creativitatea, ceva care sa iti ofere mai mult decat sentimente de satisfactie falsa. Cum ar fi sa ne dezlipim de ecranul calculatorului si al telefonului, macar atunci cand ne permite TIMPUL?
Ma luase si pe mine acest val, dar odata ce incepi sa analizezi situatia si sa nu o iei in aceasta directie de sinucidere colectiva a spiritului impreuna cu toata cireada, nu iti ia mult sa te scarbesti.

Tuesday, July 7, 2015

Ură

   Ura e prezentă nu doar în teorie, ci și în practică. Mai ales în practică.
   Ai simțit vreodată atâta ură de îți venea parcă să vomiți cu acid peste lumea inconjuratoare? Ca și cum ar clocoti acest noroi negru in tot 'tinele' tău, care te înnebunește și de multe ori îți dorești cu ardoare să iasă, dar nu are de fapt nici măcar speranța unei portițe prin care să țâșneasca, sau macar sa picure? Că ai împroșca lumea din jur cu această substanță activă, să îi desfigureze pe toți precum acidul? Că pe lumea aceasta, în societate, în natura umană, totul este exact opusul a cum ai vrea să fie, că nu se va ridica niciodată la nivelul așteptărilor tale?......
   Dacă ești o ființă absolutistă, și ai pretenția de a avea ori totul, ori nimic, te macină această problemă pe tot parcursul existenței tale jalnice. Cred cu tărie și urmez cu sfințenie motto-ul ”be the change you want to see around you”, însă asta nu se întâmplă cam...niciodată, iar asta mă face să simt toate cele sus-menționate. Asta mă face să fiu și subiectivă - văd o prăpastie imensa între trying to be that change and not seeing it around me. Eu m-am lepădat de unele aspecte ale conformismului existenței primitive, de cele mai multe ori aud ”nu se poate/ e imposibil/ etc”. Dacă știu că eu am reușit, atunci....Se poate, e posibil. Dar în mod radical, nu doar de fațadă... Atunci evident că mă văd pe mine (și pe cei ca mine) cu un pas în fața acestora, deoarece doar comparându-i cu moi pot demonstra că ”imposibilul” e posibil. Orice e posibil, trebuie doar să se vrea. Poți schimba de fapt multe trăsături clișeice pentru a ieși din rândul oamenilor mediocri.
   Însă probabil e mai ușor să stai în colțișorul tău și să fii un morman de materie gri.


Wednesday, April 29, 2015

Media trailer trash

   Zilnic am prilejul de a citi mult prea multe tampenii (asta, din cauza mea, pentru ca aleg sa ma intersectez cu principala sursa a acestor tampenii: media,  desigur). Insa cea mai proeminenta ineptie pe ziua de astazi e "Pielea lasata iti poate distruge relatia. Afla cum poti sa previi...".
   Uuu-what?! Si, iata cum insasi media iti poate distruge relatia, mai degraba. Multumita prostimii predominante din popor, mass-media isi poate folosi la maxim puterea de manipulare, prin crearea unor standarde, idealuri, asteptari absurde, mai deloc prioritare, nu neaparat frumoase sau sanatoase in vreun fel. "Daca e la tv/in reviste, sigur e un exemplu de urmat!"... Ridurile, cosurile, kg in plus, toate fenomenele naturale pe care probabil le intalnesti pe parcursul vietii sunt considerate un dezastru." Scapa de.. " x chestie "scarboasa", si uite ca fata/ baiatul visurilor brusc iti va zambi, gasca imediat te va accepta, viata ta va deveni perfecta imediat! 
   Desigur,  e bine sa te ingrijesti, sa faci miscare, sa te mentii sanatos, dar pentru tine, pentru partener eventual, si NU pentru ce vezi tu sau partenerul in cataloage si Tv.. din moment ce media a bagat laba, nici nu iti dai seama ca le faci pe toate pentru ca asta iti dicteaza lumea inconjuratoare... dar subconstientul lucreaza, bade. Nu te mai ghidezi dupa propria ta definitie de 'frumos', ci dupa ceea ce vezi ca e considerat 'frumos'. Poate nici nu mai avem o definitie proprie a ceea ce e 'frumos' sau 'urat', am crescut cu imagini asociate cu acesti termeni, pe afise, in teleshopping, in reviste... asa ca, spiritul de turma graviteaza spre artificial. Ei isi vand produsele, oamenii isi pierd mintile, isi vor baza cumparaturile mai mult pe vanitate si disperare decat pe nevoi reale (sau chiar propriile gusturi), isi pericliteaza abilitatea de a gandi si simti limpede. Cu cat sunt mai mediatizate aceste idealuri xeroxate, cu atat mai disperati vom fi sa ne construim eu-ul dupa chipul si asemanarea lor, si la randul nostru, avem asteptari asemanatoare de la oamenii din jur, in special de la partenerul/ partenera ideale, uitand ca poate un aspect fara vreo zgarietura sau un 90-60-90 mai mult sau mai putin photoshopat nu e totul, si acesta nu e un criteriu care ne va incalzi un timp indelungat. Apoi, cam inevitabil, fiecare isi va gasi pe cineva la un moment dat, cu care se va purta frumos in febra jocului cu carnea proaspata, se va preface perfect si se va minti ca si celalalt e atat de perfect cum se arata a fi. Apoi, vin asteptarile-fantoma. Vrei un partener fix ca in reclame. Daca ai unul asa, tot iti vei atinti privirile spre altceva. Daca nu ai, vei incerca sa il schimbi, sau pur si simplu il vei face sa se simta 'neadecvata' facand comentarii, comportandu-te ca si cum x persoana publica (sau atractia barului) ar fi suprema, the grand prize, cireasa de pe tort, de neatins.  Apoi,  va incerca sa se autodepaseasca sa fie cat mai hmm si tot nu se va simti niciodata suficient de bun, ori va gravita spre o atentie mai concentrata si te va lasa in urma ca sa umbresti zilele altcuiva, ori se va resemna ca niciodata nu va fi el/ea the grand prize si punctul focal pentru tine si se va neglija, nu ii va mai pasa, si atunci vei obtine rutina aceea pe care ai creat-o tratandu-ti partenerul ca o simpla anexa a ta. Dar, mai apoi, sa nu-ti fie cu mirare daca, dupa zece ani, cand te intorci acasa plictisit dupa o zi la munca, gasesti o persoana acra, la fel de plictisita, obeza, transpirata, sau cu obrajii supti si ochii lasati in jos de atata plans,  cu care nu iti mai vine de mult sa faci nimic. Va veti insela daca gasiti altii la fel de tristi si disperati, cu viata ratata, sau daca nu, va veti canaliza toata acea energie de nefututi ce veti fi, in certuri constante si interminabile.
   Nu pielea lasata va strica relatia, ci mass-media si lipsa de caracter de care dati dovada.